Nepotrivirea timpurilor


Mi se întâmplă de fiecare dată.

De fiecare dată când nu pot livra în termenul stabilit sau când nu pot livra în forma stabilită sunt amărât, chiar dacă nu a depins direct de mine. Orice promisiune încălcată mă deprimă şi mă enervează cumva. Şi am reuşit de-a lungul timpului să încalc câteva. Cred că cel mai tare mă enervează faptul că nu am reuşit să prevăd totul, oricât m-am chinuit să analizez şi să judec.

Când simt că nu am oferit tot ce aş fi putut oferi sau în modul în care aş fi vrut, deşi beneficiarii acţiunii mele se arată satisfăcuţi, e prost. Sunt perfecţionist din fire. Nu contează că ai depăşit aşteptările şi ai lăsat o impresie bună per total, contează că nu ai oferit tot ce ai promis să oferi.

Nu m-am putut niciodată împăca cu gândul că nu am oferit tot ce puteam oferi sau că am oferit altceva decât am promis. Nu vreau să arunc vina pe nimeni şi ştiu că de cele mai multe ori vina este împărţită, dar aşa simt.

Poate de aceea i-am dispreţit de foarte multe ori pe cei care livrau pur şi simplu, chiar cu preţul calităţii plătit. Mă deranjează deopotrivă ambele. Să nu oferi la timp şi să nu oferi ce ai promis. Poate cea din urmă mă deranjează mai tare, dar nici nu contează la o adică, tot la ratări (mai mici sau mai mari) şi promisiuni încălcate se pot încadra ambele.

Nu a ieşit prost Tweet Meet, dimpotrivă, sau poate participanţii nu au lăsat să se vadă, majoritatea arătându-se, cel puţin faţă de mine, încântaţi, poate că unele momente le-au întrecut cu mult aşteptările, dar eu sunt cumva dezamăgit că nu a ieşit pe cât de bine se putea şi pe cât de bine mi se părea că am promis să iasă.

Şi nu ştiu dacă timpul a fost de vină, că pe el dau vina în general perfecţioniştii, poate doar nepotrivirea timpurilor.

imagine via viningstudios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: