www.jurnalul.ro | Campania bizarilor


Am şase campanii electorale în ultimii cinci ani. Toate, petrecute, între altele, prin studiourile de televiziune. Asta-i prima pe care, din voinţă proprie, o sar. Cu sau fără mine chemând doi-trei oameni care să vorbească împreună şi să se înţeleagă separat, e cea mai tristă dintre toate. De fapt, după meciul dramatic Băsescu-Năstase din 2004, doar zbaterea declarat independentă cu iz de telenovelă a lui Oprescu (urmată de victoria-i logică în faţa cvasiabsentului Blaga) mi s-a mai părut demnă de luat în seamă. În rest, un sictir politicianist întrecut în amploare doar de sictirul potenţialilor alegători.

Tristeţea din 2012 n-are nici măcar spoiala dezvăluirilor de senzaţie despre furăciunile şi amantlâcurile candidaţilor. Toată lumea parcă-i resemnată. De când cu oficializarea sistemului alegerii primarilor dintr-un singur tur, ţărişoara aşteaptă, cu foarte mici excepţii, reînscăunarea cnejilor ale căror mandate se termină. Ei au pe mână bugetele, reţelele aducătoare de voturi, infrastructura electorală şi tot ce le mai face trebuinţă pentru perpetuarea pe funcţii. D-aia nici măcar nu se ostenesc să participe la penibilele şezători poreclite dezbateri electorale. Stau atât de bine la intenţia de vot în sondaje, încât ar fi tâmpiţi să-şi rişte confortul prin cine ştie ce greşeală (ne)provocată sub aerul cald al reflectoarelor. Excepţiile, rare, de sămânţă, aşa, nu fac altceva decât să confirme regula.

Haideţi să ne uităm fără patimă la ce se întâmplă-n Bucureşti. Prin comparaţie, acum patru ani jucau în filmul ăsta patru personaje politice de calibru: Oprescu, Blaga, Orban, Diaconescu. Dintre toţi, a mai rămas doar Doctorul. Care putea câştiga şi dacă pleca din ţară în direct la volanul unui Ferrari decapotabil şi nu-şi făcea deloc campanie. Cine păcatele mele să-l bată? Pedeliştii s-au predat. L-au băgat pe Prigoană-n faţă, să nu-şi cheltuie banii şi să nu-şi boţească şi mai rău imaginea vreun tradiţional greu portocaliu. O fi el, Pliciman, haios, dar Primăria Capitalei e loc interzis pentru el. Şi ăsta tot e candidat. Se luptă, se zbate, merge la televizor, cheltuieşte, îl aleargă şi-l provoacă nonstop pe contracandidat.

În rest, nişte bizari exhibiţionişti care mai bifează o experienţă, o obligaţie sau mai urcă o scară pe treapta celebrităţii. Iri e-n foame de bani şi de gloria tabloidă de odinioară. Gigi nu ratează nici un scrutin fără să candideze în numele Crucii. Numai la referendumul pentru destituirea lui Băsescu a lipsit de pe formular. Cred că suferă şi azi. Nea Puiu a scos caşcheta de pe cap şi s-a tras în trei postere ca să nu zică generalul de la Kaufland că n-are şi el om pe buletinul de vot. Crema snobimii intelectuale a încercat (după părerea mea umilă, nu de capul ei) să inventeze şi să impună din nimic un personaj. Aşa că a umplut Internetul şi pereţii clădirilor pe care vrea să le salveze (odată cu Bucureştii) cu chipul voit serafic al lui Nicuşor Dan. Un trist fără aplomb, fără anvergură şi fără idei, pentru care s-au mobilizat energii, s-au cheltuit bani şi s-a creionat un soi de program de un socialism feroce, al cărui fir roşu e puterea discreţionară a primarului. Dacă gângavul ăsta cu glas de scapete, care n-a fost în stare să-şi prezinte programul nici măcar într-un interviu publicitar, e tot ce-au putut produce laboratoarele într-un moment de maximă scârbă a populaţiei faţă de clasa politică în ansamblu, atunci putem să dormim liniştiţi. Chiar dacă nu mai lucrează FNI pentru noi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: